Teama de a nu fi pe plac, de a dezamagi, de a parea nepoliticoasa sau chiar rau intentionata este motorul din spatele actiunilor de genul: “Ma duc, ca trebuie!” sau “Dar le-am promis alor mei!”. Problema este, draga mea, ca pe termen lung ajungi sa te infurii pe tine insuti pentru lipsa curajului de a spune un simplu, apasat si frumos impachetat: NU! Trebuie sa fii constienta de un singur lucru, foarte simplu in esenta lui: Timpul pierdut nu ti-l poate da nimeni inapoi.
Insa stii ce poti sa recuperezi? Visele pe care le-ai ingropat atunci cand ai ales sa te aliniezi unor asteptari sociale precum serviciu de la 9 la 5 pe salariul minim pe economie sau achizitia unui apartament in rate pe 35 de ani, pe care le achiti cu chiu cu vai, dar daca o face toata lumea, trebuie sa faci si tu la fel.
Daunazi am iesit la o inghetata cu fetele de munca, printre care si o domnisoara care a venit in Paradiz de mai putin de trei luni. Desi intai a fost usor timida, incet-incet a prins glas si ne-a spus povestea ei.
Maria este o prezenta impunatoare, cu parul roscat, ochi oliv patrunzatori si este fiica pe care si-ar dori-o orice parinte. Cumintica, educata,silitoare si muncitoare. A terminat liceul sefa de promotie si facultatea printre primii. Si-a dorit sa fie profesoara de psihologie (mai mult parintii ei au vrut, fie vorba intre noi) si a facut tot ce trebuie pentru asta. Primii doi ani de la terminarea facultatii au gasit-o pe Maria facand naveta intr-o comuna la 47 de kilometri de Iasi, incercand sa educe si sa sculpteze tinerele minti. Tot efortul depus de protagonista noastra era rasplatit, la final de luna, cu nici mai mult, nici mai putin de 1200 lei. Banuti cu care isi platea transportul, tinutele sobre pentru scoala, in mare parte din second-hand, mancarea si cam atat. Lipsa unei vieti sociale a facut-o trista, chiar depresiva.
Momentul care a declansat “rascoala” Mariei insa a fost inceputul anului scolar 2017- 2018 cand nu a mai primit postul la scoala respectiva. A incercat fara succes cateva joburi platite la fel de “stralucit”, pana cand a realizat ca tineretea si avantul ii sunt stopate de lipsurile materiale.
Cateva luni mai tarziu, dupa o serie de interviuri si dezamagiri, Maria imi trimite mesaj pe pagina de Facebook Paradiz si imi solicita o intalnire. Asa ne-am cunoscut, si, atunci cand ne-am intalnit prima oara, mi-a spus: “Stii, eu chiar vreau sa reusesc! Si nu ma intereseaza ce sa zic altii!”
Astazi, in timp ce savuram din inghetata cu menta, preferata mea, imi spune: “Chiar nu ma asteptam sa se intample asa rapid!”, aratandu-mi emotionata un bilet de avion pentru un city break in Paris pe weekendul urmator. Entuziasmata fiind de reusita ei, am realizat ca nu prea apucasem sa vorbim prea mult despre ce face in afara jobului la Paradiz. Asa ca ne-as spus, pe scurt, ca s-a mutat singura in chirie, intr-o garsoniera cocheta si ca acum isi pune la punct garderoba pentru prima excursie din viata ei de femeie independenta. Mi-a promis solemn ca va face o fotografie din Paris cu emblema noastra, caci, spune ea, cu ajutorul Paradiz a reusit sa isi vada visul cu ochii. Noi spunem ca lucrul asta s-a intamplat datorita perseverentei si curajului ei de a face o schimbare atat de mare, dar totusi atat de benefica!
Stiu insa ca acesta este doar inceputul pentru Maria si ca lucrurile pe care viata i le pregateste acum, ca a scapat de grijile financiare, sunt minunate. De aici pana la alt vis de-al Mariei, acela de a isi cumpara o masina „rosie ca focul”, mai este doar un pas. Si la cum o vad eu acum, va repeta, uimita: “Chiar nu ma asteptam sa se intample asa rapid!”
Acest articol nu se vrea a avea vreo morala sau un „ce a vrut sa spuna autorul”, doar un lucru merita spus: Maria poate fi oricare din voi, indiferent ce job slab platit ati avut sau cat de crunt v-au fost sfaramate visurile din anii de scoala. Intrebarea este: Tu ce faci pentru a avea o viata mai buna? Asteptam sa ne spui intr-un comentariu sau, de ce nu, asemeni Mariei, sa ne dai un semn si discutam la o cafea!
