Cel mai probabil, cei mai multi dintre voi se asteapta sa vorbesc aici despre cati bani am castigat, ce vila mi-am luat si cate masini am condus. Dar nu voi face asta.
Povestea mea incepe acum un an jumatate, cand imi cautam in mod disperat de lucru. In primul an de facultate, debusolata, cu o mare nevoie de un job care sa-mi asigure un venit lunar. Familia mea face parte din clasa,,de jos”, cum ar spune unii, niste muncitori calificati cu minimum pe economie. Dar pentru mine sunt cei mai minunati oameni de pe pamant, cu sufletul plin de iubire, dar cu buzunarele zgribulite. Iar realitatea este ca niste buzunare zgribulite nu induioseaza pe nimeni si nici nu pot umple stomacurile goale ale copiilor. Asa ca era timpul sa fac ceva ca sa-i ajut si sa ma ajut. Zecile de diplome erau doar foi de hartie nesemnificative in fata angajatorilor care doreau experienta si calificare in domeniu. Cui ii pasa ca ai luat premiul I la Olimpiada de logica, dupa ce ai terminat scoala? Te sunam noi, asa suna fiecare sfarsit de interviu.
Intr-o seara, aflata la prietena mea, am dat peste un site care facea angajari la videochat. Nu cereau experienta, nu cereau calificare, doar un aspect placut si cunostinte de limbi straine. Desi credeam la inceput ca ,,nu e genul meu de job”, cu un nod in gat le-am scris un mesaj. La scurt timp mi s-a raspuns, asteptandu-ma a doua zi la interviu. Mi-am anuntat prietenul a doua zi. Mi-era frica de faptul ca o sa ma judece, ma gandeam la ce o sa creada mama cand va afla. El mi-a raspuns: ,,Cu demnitatea mori de foame. Cat de bine te poti simti imbratisandu-ti valorile, cand tu nu ai niciun leu?” Mi-e greu sa va spun ce emotii m-au cuprins atunci, nici n-as putea sa le descriu.
Sa n-o mai lungesc, am mers la interviu, mi-au dat un test de engleza, am facut niste poze de profil, mi-au scanat buletinul si asta a fost. O saptamana mai tarziu am mers la munca. Eram ca un copil mic pierdut in oras, stinghera in livingul studioului, incercand sa ,,prind mersul lucrurilor”. Am facut 255 lei in prima zi, primii mei bani. Eram atat de fericita, nu mai vedeam ce trebuie sa semnez, doar sa plec mai repede sa-mi anunt prietenul si prietena. Lucrurile au mers ok vreo 4-5 luni. Si probabil ca ar fi mers in continuare. Intre timp si-a dat seama si mama de natura jobului meu. Spre surprinderea mea, tot ce mi-a spus a fost: ,,Am incredere in tine si-n faptul ca ai luat decizia corecta. Daca tu crezi ca e ok, atunci eu sunt alaturi de tine.”
Am inceput facultatea, castigam ok, aveam mereu bani de cheltuiala si am reusit sa le dau si alor mei, cat sa fara niste reparatii prin casa. Pana intr-o zi cand totul avea sa se schimbe.
Am auzit ca ofera un post in management si m-am interesat imediat sa vad despre ce e vorba. Cam greu caci eu abia incepusem anul II de Facultate si nu aveam niciun strop de experienta. Prin discutii din aproape in aproape, mi-au dat o sansa, pe un salariu frumusel. A doua sansa si pe asta chiar trebuia sa o exploatez la maximum. Asa ca am incercat sa fiu cat mai ascultatoare, sa fiu ca un buretel care absoarbe orice informatie. Usor, usor, au prins incredere in mine si am inceput sa primesc task-uri mai elaborate. Asa am cunoscut oameni care aveau sa-mi dea a treia sansa: managerii studioului Paradiz etc. Cu timpul am reusit sa evoluez.
Dupa un an jumatate, ma consider un om foarte norocos. Se spune ca in orice domeniu trebuie sa incepi ,,de jos”. Eu cred doar ca trebuie sa incepi de undeva. Experienta ca model de videochat m-a ajutat in doua moduri: sa am o perspectiva mai deschisa asupra lumii, dar si sa intru in contact cu oameni care aveau sa-mi schimbe viata.
Astazi pot vorbi despre videochat asa cum este el, fara ipocrizii si fara falsitati. Pentru ca eu inteleg ce inseamna decizia de a lucra in acest domeniu, frica pe care o au fetele la inceput si modul in care se schimba ca oameni. Nu am de ce sa mint, te schimba si ca femeie. Folosesti un fond de ten mai bun in fata camerei si realizezi ca arati mai bine si-n viata de zi cu zi. Iti schimbi parerea despre machiajul bine facut. Multe fete cred ca-n fata camerei trebuie sa arate ca niste ,,paiate”, ca ,,astea-s genul de fete care lucreaza in videochat”. Dar nu, chiar si un machiaj subtil te poate evidentia. Nu-ti permiti sa mai umbli nepensata si multe dintre fete invata lucruri noi despre igiena si viata sexuala. Stiu ca probabil veti spune ca sunt lucruri pe care orice fata la minimum 18 ani trebuie sa le stie. Realitatea este insa alta. Am vazut intr-un an jumatate mai multe fete care au aflat ce inseamna sa fii femeie, sa te respecti si sa te ingrijesti mai mult decat am vazut in 4 ani de liceu. Femei care acceptau sa fie tratate urat acasa si care acum si-au luat viata-n maini, care au realizat ca daca iubitul/sotul le umileste sau este violent, nu e normal si trebuie sa spuna stop. Femei care au un job stabil si au avut posibilitatea de avansare, pentru care videochatul a insemnat o sansa extraordinara, asa cum inseamna si pentru mine.
Videochatul educa si face o fata sa realizeze mai multe decat invata uneori de la propria mama. Chiar si videochaturile cu oferte mincinoase sunt un exemplu al felului in care nu ar trebui sa fie un studio, iar fetele invata de ce anume sa se fereasca.
Din fericire, acest ultim exemplu nu este si cazul studioului in care lucrez acum, Paradiz. Din scaunul careia v-am scris toate acestea si din care nu as vrea sa ma ridic nici ca sa plec acasa. Pentru ca ma simt bine aici. Intr-un mediu placut, in care si doamna care se ocupa de curatenie, si modelul si adminul este tratat la fel. Unde fiecare persoana beneficiaza de incredere si conteaza ce poate un om sa devina si nu ceea ce este acum. Unde se pune semnul egal intre un model fericit si un business reusit. Iar pentru asta nu pot decat sa multumesc si sa ma simt norocoasa! 🙂
Acest articol este dedicat fetelor care considera ca ,,nu sunt genul care sa faca videochat”. Eu cred ca fetele care fac acest job sunt curajoase pentru ca nu au acceptat un ,,nu se poate” cand a venit vorba de viata lor. Iar pentru asta merita respectul meu, al tau, al tuturor!